De curând l-am descoperit pe Eminescu.... de fapt încă îl mai caut. Îl caut şi îl aflu departe, în mine. Sau poate nu l-am găsit eu, ci el a găsit acolo sâmburele din care stă să iasă nimic altceva decât Identitatea. Da, asta e! Acum am o identitate! Sunt din neamul lui Eminescu!
Şterg praful. E gros praful, colb de uitare! Sau de neştiinţă, mârşav păcat al ignoranţei din mine. Încet, încet, citindu-l pe Eminescu cel neştiut, vii păreri îmi trec prin faţa ochilor....o cuşmă de tarabostes...o posadă ... doi dinţi pierduţi într-o mlaştină....o diademă de cuşmă domnească cu opt colţuri....albastru unic...o bardă ţinută strâns de o mână stângă...o roată însângerată...un Constantin, un alt Constantin, un Ştefan, un Radu, un Matei , toţi Brâncoveni alegători ai securii călăului, decât lepădarea de credinţa neamului....
Poate că ar fi mai potrivit să încep cu scuze...poate ar fi mai bine să încep cu a-mi cere iertare, eu, pentru mine, poate şi pentru o bună parte din generaţia mea...
Iartă-mă, bădie! Iartă-ne, bădie! Iartă-ne că nu te-am ştiut decât ca poetul nepereche, când tu de fapt ai fost Românul nepereche. Acum ştiu sau măcar am început să aflu. Acum ştiu că dacă există un sinonim pentru român, acela este Eminescu. Poate că noi, cei care încă mai simţim româneşte, ar trebui să ne numim emineşti, dar, aflându-ţi trările, ştiu că român e îndestulător. Numai de am fi mai mulţi...
Iartă-ne, bădie, că nu ne-a fost îngăduit să îţi ştim decât poeziile, iară nu trările şi frământările tale de român conştient de faptul că haita de hiene a trecut fruntariile şi se înfruptă din trupul ţării.
Iartă-i şi pe cei care te scot din manuale pentru a face loc epigonilor contemporani, când tu ar trebui să intri, capitol aparte, în cartea de istorie. Ştiu, aculturaţia te doare, geniile sterpe te oripilează, dar încă Ai noştrii tineri la Paris învaţă/La gât, cravatei cum să-i facă nodul/ Şi vin de fericesc norodul/ Cu mintea lor de oaie creaţă…ba mai mult, sunt puşi chiar să conducă destinele învăţământului românesc, batjocorind laolaltă pe dascăli, pe elevi, pe părinţi…
Ştiu, sunt profan! Nu ştiu nimic din ceea ce se întâmplă în lumea culturală modernă, altfel poate reacţionam şi eu la vorbele lui HRP, fin literat al vremurilor noastre, autor al memorabilei expresii : ”Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeană”. Vreau să cred că nu am înţeles corect nici expresia, nici contextul în care a fost spusă, să prea poate să ascunde multă obidă şi neputinţă, dar sună cumplit! Oare câţi ca mine, pălmaşi truditori, nu meşteri în ale condeiului, nu au luat-o ca atare? Chiar şi expresia în sine, care pune în aceeaşi frază cuvintele debara şi debarasare, mie personal nu îmi sună prea academic. Iartă-l şi pe el, bădie! Iartă-l că nu ştie ce face!
Iar tu, cititorule, PUNE-TE PE GÂNDURI! Avem un reper, pe Eminescu, nu ne trebuie mai mult.
P.S. un link pentru cei care vor să îl descopere şi ei pe Eminescu
http://ro.altermedia.info/cultura/eminescu-interzis-gandirea-politic_8880.html
